Energia vine de la fiecare dintre noi

Compensatii acordate de Operatorul de Distributie

Compensatii acordate de OD pentru nerespectarea indicatorilor de performanta impusi de standard

In conformitate cu prevederile Ordinului presedintelui ANRE nr. 11/2016, privind aprobarea Standardului de performanta pentru serviciul de distributie a energiei electrice, Operatorul de distributie (OD) este obligat sa plateasca compensatii in cazul nerespectarii indicatorilor de performanta care reflecta calitatea serviciului de distributie a energiei electrice.

Operatorul de distributie va acorda compensatii in cazul nerespectarii prevederilor Standardului de performanta privind:

  • continuitatea alimentarii cu energie electrica a utilizatorilor;
  • calitatea tehnica a energiei electrice distribuite;
  • calitatea comerciala a serviciului de distributie a energiei electrice.

Prevederile Standardului de performanta se aplica etapizat incepand cu 1 Iulie 2016.

Modul de solicitare/acordare a compensatiilor

Compensatiile pentru nerespectarea indicatorilor de performanta se acorda de OD in mod automat utilizatorilor ale caror locuri de consum si/sau de producere sunt racordate la RED la nivelul de Medie Tensiune (MT) si Inalta Tensiune (IT), fara a fi necesara o solicitare din partea acestora.

Pentru utilizatorii ale caror locuri de consum si/sau de producere sunt racordate la reteaua electrica de distributie (RED) la nivelul de Joasa Tensiune (JT), compensatiile aferente nerespectarii indicatorilor de performanta privind calitatea tehnica a energiei electrice, precum si calitatea comerciala a serviciului de distributie a energiei electrice se acorda de OD in mod automat, fara a fi necesarara o solicitare din partea utilizatorilor.

Pentru utilizatorii racordati la RED la nivelul de JT, compensatiile aferente nerespectarii indicatorilor de performanta privind continuitatea serviciului de distributie a energiei electrice se acorda de OD dupa cum urmeaza:

       a.  de la data intrarii in vigoare a Standardului 18.04.2016 pana la data de 31.12.2016, compensatiile se acorda la cererea utilizatorilor;

       b. in intervalul 01.01.2017 - 31.12.2018, compensatiile se acorda in mod automat, fara a fi necesara o solicitare din partea acestora, in cazul utilizatorilor racordati in zone ale RED in care s-au implementat sisteme de masurare inteligenta a energiei electrice;

       c.  in intervalul 01.01.2017 - 31.12.2018, compensatiile se acorda la cererea scrisa a utilizatorilor care nu se incadreaza in situatiile precizate la litera b);

Incepand cu  data de 01.01.2019, compensatiile datorate de OD pentru nerespectarea indicatorilor de performanta privind continuitatea serviciului de distributie a energiei electrice se platesc utilizatorilor racordati la RED la nivelul de JT in mod automat, fara a fi necesara o solicitare din partea acestora;

Termenul de acordare a compensatiilor

Operatorul de distributie este obligat sa acorde compensatii unui utilizator in termen de maxim 45 de zile calendaristice de la nerespectarea indicatorului impus de Standard sau de la data transmiterii solicitarii utilizatorului de acordare a compensatiei.

Valoarea maxima a compensatiilor acordate lunar/anual de Operatorul de distributie unui utilizator, pentru nerespectarea indicatorilor de performanta privind continuitatea serviciului de distributie a energiei electrice este stabilita conform prevederilor Standardului de performanta.    

Exceptii

Prevederile standardului nu se aplica, dupa caz, in situatii de:

  1. forta majora;
  2. functionare anormala a RED determinata de catre Operatorul de Transport si Sistem (OTS), in conditiile in care OD a luat toate masurile pentru limitarea efectelor cauzei care determina functionarea anormala.

Pentru a vizualiza valorile compensatiilor si situatiile in care Operatorul de distributie trebuie sa acorde aceste compensatii, click aici.