Energia vine de la fiecare dintre noi

Universul copiilor Fundatiei Sf. Dimitrie a fost transpus pe aleile parcului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul Grupului CEZ in Romania

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

18 copii cu varste cuprinse intre 7-13 ani, beneficiari ai Centrului pentru Educatie si Sprijin Comunitar din cadrul Fundatiei Sf. Dimitrie, s-au distrat miercuri, 22 august, desenand in aer liber, in cadrul unei actiuni socio-educative derulate pe perioada vacantei de vara cu sprijinul Grupului CEZ in Romania.

Aleile Parcului Alexandru Ioan Cuza (IOR) din Bucuresti au avut parte de o transformare semnata de 10 fete si 8 baieti din cadrul Fundatiei Sf. Dimitrie, a caror provocare a fost sa creeze desene in creta, pornind de la cinci teme prestabilite: lumea subacvatica, flori, fluturi si insecte, lumea jucariilor, auto-moto si „Visez sa ajung in cosmos”.

Asa au prins viata pe aleile parcului, balene, pesti si alge dar si masinute si flori. Toate desenele au insufletit Parcul IOR, dandu-i o nota de culoare si veselie. Cu mult talent si buna dispozitie toti copiii si-au finalizat desenele si au fost premiati cu seturi de acuarele, pensule, creioane si blocuri de desen pe care sa exerseze in continuare, asezonate cu inghetata.

„Am fost in parc impreuna cu colegii, unde am desenat lumea subacvatica. Am primit premii si am mancat inghetata. A fost o experienta de neuitat!”, ne-a impartasit Ana, 10 ani.

Orele au trecut cu repeziciune iar distractia si jocul au facut casa buna, copiii experimentand o forma alternativa de educatie prin care si-au imbogatit cunostintele despre lumea inconjuratoare, au invatat sa lucreze si sa comunice in echipa si si-au dezvoltat creativitatea.

Grupul CEZ in Romania ramane un partener de traditie al activitatilor care sprijina educatia celor mai mici reprezentanti ai comunitatii locale, le incurajeaza dezvoltarea, creativitatea si spiritul artistic, sub umbrela platformei de responsabilitate sociala „Energie pentru bine”.  

 

Directia Comunicare si Marketing

CEZ Romania

23.08.2018