Energia vine de la fiecare dintre noi

Istorie olteneasca la puterea a treia: Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu (UAUIM) a desemnat cele 3 cule care vor beneficia de idei de proiecte de conservare - restaurare

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

Trei dintre cele 27 de cule din Oltenia au sansa de a castiga lupta cu timpul: la 6 luni dupa lansarea proiectului Cule in lumina, perioada in care fiecare dintre constructii a fost prezentata publicului larg, Grupul CEZ in Romania impreuna cu UAUIM anunta acum rezultatul voturilor.

Pe site-ul oficial al campaniei (culeinlumina.ro) comunitatea locala si publicul national au avut la dispozitie mai multe saptamani pentru acordarea votului pentru cula preferata, care din punctul lor de vedere ar necesita un proiect de restaurare.

Acest vot s-a încheiat cu un top 10 al celor mai votate constructii, dintre care reprezentantii UAUIM au selectat 3 cule: Cula I. C. Davani[i], Casa Cula Eftimie Nicolaescu[ii] si Cula Cioaba Chintescu[iii].

“Implicarea comunitatii locale si a publicului larg ne onoreaza si ne valideaza decizia de a ne orienta eforturile catre istoria bogata a ariei noastre de activitate si catre aducerea ei in lumina prezentului. Multumim tuturor celor care ne-au impartasit povesti despre energia speciala a unui #Acasa de odinioara”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ Romania.

"Implicarea UAUIM in proiectul Cule in lumina reprezinta o etapa fireasca in demersul Grupului CEZ de a pune in lumina atentiei publice aceste edificii - martori ai istoriei. Primul pas din realizarea de propuneri de restaurare-conservare pentru culele oltenesti a fost reprezentat de selectia a 3 cule de catre experti si arhitecti de la UAUIM. Criteriile principale folosite in evaluare au fost: relevanta edificiului pentru programul de arhitectura de tip cula si locuinta cu elemente fortificate, dar si fezabilitatea unei propuneri de interventie asupra cladirii, stabilita pe baza evaluarii starii de conservare si a utilizarii actuale”, spune Conf. dr. arh. Oana Diaconescu.

In perioada imediat urmatoare, echipe de studenti ai Universitatii, sub indrumarea atentă a cadrelor didactice, vor face o vizita de studiu in localitati, unde vor realiza masuratori, cercetare la fața locului si vor aduna informatii relevante pentru munca lor ulterioara.

Dupa pregatirea ideilor de proiecte de conservare-restaurare pentru cele 3 cule, acestea vor fi jurizate in cadrul unui concurs care va avea loc in a doua jumatate a anului 2020, concurs care beneficiaza inclusiv de certificare internationala.

Avand in vedere rolul pe care aceste cule l-au avut pentru dezvoltarea culturala si sociala a Olteniei si numarul din ce in ce mai mic al acestor constructii-simbol, proiectul lansat de Grupul CEZ in Romania cu sprijinul Institutului National al Patrimoniului (INP) si UAUIM prezinta în format digital - pe www.culeinlumina.ro – detalii despre importanta si istoria fiecarei cule.

La imbogatirea informatiilor au participat atat reprezentantii autoritatilor locale din zona Olteniei, cat si pasionatii de istorie din regiune.

Evoluția proiectului poate fi urmarita pe canalele Social Media ale CEZ Romania:

Pagina de Facebook CEZ Romania

Profilul de twitter CEZ_Romania

Profilul de Instagram CEZ_Romania

 

Direcția Comunicare si Marketing

CEZ Romania

***

Despre proiectul <Cule in lumina>

Grupul CEZ in Romania a lansat un program de recunoastere a rolului istoric pe care culele oltenesti le-au avut pentru dezvoltarea culturala si sociala a comunitatilor de la nordul Dunarii, in parteneriat cu cercetatorii de la Institutul National al Patrimoniului. Proiectul <Cule in lumina> este una dintre cele mai importante initiative civice pentru cunoasterea unei parti importante din istoria regiunii. Acesta isi propune sa contribuie la intelegerea factorilor geopolitici, sociali si economici care au condus la dezvoltarea acestor constructii emblematice ale Olteniei. Cula olteneasca este o constructie rezidentiala fortificata din piatra, cu doua sau trei etaje, asemanatoare unui turn. Construite in  secolele XVIII - XIX pentru adapost si aparare in fata invaziilor otomane, culele oltenesti sunt astazi inedite adaptari ale nevoii de aparare. Ele reprezinta o marturie a stilului de viata, a evenimentelor istorice si politice care au determinat aparitia si raspandirea acestui tip de locuinta de aparare si veghe.

Despre Grupul CEZ in Romania

Grupul CEZ in Romania este reprezentat prin 10 companii – Distributie Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vanzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power, CEZ ESCO Romania si High Tech Clima.

Grupul CEZ este prezent pe piata romaneasca inca din anul 2005, odata cu preluarea companiei de distributie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.

Dupa procesul de separare a activitatilor (unbundling) incheiat cu succes in anul 2017, Distributie Energie Oltenia (fosta CEZ Distributie) asigura alimentarea cu energie electrica a sapte judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea.

CEZ Vanzare este principalul furnizor de energie electrica din sud-vestul Romaniei, dar si furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienti casnici si industriali care depaseste 1,3 milioane de clienti.

Grupul CEZ detine in Romania si cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, in zona Dobrogea, la Fantanele, Cogealac si Gradina. Parcul Eolian a insemnat o investitie de 1,1 miliarde euro si contine 240 de turbine eoliene cu o putere totala instalata de 600 MW. Intreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusa in functiune la sfarsitul anului 2012.

Totodata, incepand cu 2011, Grupul CEZ in Romania detine in portofoliul sau sistemul hidroenergetic de langa Resita, judetul Caras-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si amenajarile hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug si Secu. Grupul CEZ a investit in reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Resita in scopul cresterii eficientei, capacitatea de productie ridicandu-se de la 18MW la circa 22 MW dupa finalizarea procesului de modernizare.

Incepand cu 2018, CEZ ESCO Romania ofera solutii de eficienta energetica in sectorul privat. Compania ofera servicii complete, de la consultanta la proiectare, de la management de proiect, la implementare proiectelor energetice complexe (solutii de incalzire, de racire si/ sau alimentare cu energie).

 

[i] Cula I. C. Davani dateaza din prima jumatate a sec. XIX. Conform lui Iancu Atanasescu, casa este cunoscuta sub numele de Ion C. Savoiu. In imediata ei apropiere exista o bisericuta din lemn, astazi inchisa pentru cult, ctitorita in anul 1826. Ultimii proprietari au fost invatatorul I. C. Savoiu si sotia sa, Teodora. 

 

[ii] Casa Cula Eftimie Nicolaescu este o locuinta din secolul XIX, cu elemente fortificate, specifice perioadei. Aceasta poarta numele fostului proprietar, Eftimie Nicolaescu, locuitor al satului Runcurel, o localitate care in curand va fi istorie din cauza extinderii exploatarilor miniere din zona, deoarece locuitorii au inceput sa fie relocati din vatra satului.

[iii] Cula Cioaba Chintescu dateaza de la inceputul sec. XIX, primul ctitor al culei fiind boiernasul Raducan Cioaba din Slivilesti. In anul 2016  cula  a fost cumparata de la mostenitori, de catre Consiliul Judetean Gorj, si data in custodie Muzeului Judetean Gorj “Alexandru Stefulescu”, prilej cu care a fost refacut acoperisul.