In apropierea sarbatorilor de iarna, in perioada 15 – 31 decembrie, copii institutionalizati, victime ale violentei domestice, varstnici sau familii sarace vor beneficia de mese calde formate din mic dejun, pranz si cina, pregatite de clientii CEZ din domeniul HoReCa. Scopul este de a darui acestor oameni speranta si energie buna intr-un context nesigur, in care este foarte important sa ramanem #impreuna.
Cum se intampla totul?
Ca de fiecare data, in luna decembrie transmiteam recunostinta noastra partenerilor care, pe tot parcursul anului, au pus umarul la sustinerea activitatii CEZ in judetele din aria de activitate.
De data aceasta, am decis sa-i implicam intr-un mod diferit, invitandu-i sa accepte o provocare cu #energiepentrubine. Pe de-o parte am fost mereu alaturi de beneficiarii proiectelor Crucii Rosii Romane, dar am fost cu sufletul alaturi si de domeniul HoReCa, in care regasim multi dintre partenerii nostri. Astfel, am decis sa sustinem grupurile vulnerabile, dar si business-urile locale si am creat campania #ungestdebinenuepreascump prin care ne propunem sa ajungem la 270 de beneficiari.
„Anul acesta, lumea in care traim s-a schimbat complet, dar legatura pe care o avem cu oamenii din comunitate si cu partenerii nostri a devenit si mai puternica. Stim ca impreuna putem mai mult decat separat, asa ca ne-am unit fortele cu Crucea Rosie Romana si cu clientii HoReCa, aratand ca #ungestdebinenuepreascump. Gestul nostru de bine in pragul sarbatorilor de iarna este o masa sigura pentru persoanele din medii defavorizate.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ Romania.
„Unul din efectele sociale imediate ale pandemiei este cresterea gradului de saraciei a persoanelor din medii defavorizate. Asigurarea hranei zilnice a devenit pentru cei nevoiasi cea mai mare provocare iar calitatea vietii acestora este grav afectata. Suntem recunoscatori partenerului nostru CEZ Romania care se implica, pentru a doua oara in acest an, in problemele comunitatii aducand speranta si alinare celor care au cea mai mare nevoie.” – Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Rosie Romana.
Le-am oferit tuturor partenerilor posibilitatea sa:
- Doneze cadoul primit de la noi si sa daruiasca mese calde persoanelor aflate in situatii de viata foarte dificile, beneficiari ai programelor Crucii Rosii Romane. Clientii CEZ locali din sectorul HoReCa, cei care se confrunta cu mari provocari anul acesta vor pregati cu grija mesele calde pe care le vor livra in perioada 15-31 decembrie.
Partenerii locali sunt: Restaurant Papillon (Pitesti), Shaaban (Craiova), Hotel Anna (Targu Jiu), Restaurant Tropical (Drobeta Turnu Severin), Restaurant Bulevard (Slatina), Unicom (Alexandria), Motif (Resita), Restaurant Byblos (Constanta), Levant – Restaurant Libanez (Ramnicu Valcea).
- Sa primeasca cadoul de Craciun #acasa. Darul este pregatit special si contine obiecte realizate de antreprenorii locali, care au nevoie de sustinerea noastra.
Cine va beneficia de o masa calda si sigura?
- Arges: beneficiarii sunt inscrisi in cadrul Asociatiei „Sfintii Spiridon si Irina” si sunt copii institutionalizati, victime ale violentei domestice sau ale traficului de persoane;
- Dolj: familii cu posibilitati materiale reduse, aflate pe raza comunei Carcea;
- Gorj: copii din comuna Balesti, din familii care se confrunta cu probleme financiare si de natura sociala;
- Mehedinti: persoane din medii defavorizate, aflate in evidenta DGASPC Mehedinti;
- Olt: varstnici cu pensia insuficienta pentru asigurarea hranei zilnice, fara venituri sau cu venituri mici, dar care nu pot beneficia de masuri de sprijin guvernamentale si care nu beneficiaza de alte forme de sustinere financiara;
- Teleorman: persoane din comunitatea din Ciuperceni, in care se regasesc multi copii din familii defavorizate, copii cu dizabilitati, copii din familii monoparentale, varstnici fara ajutor.
- Caras-Severin: copiii din cadrul centrului de zi din Anina, aflati in situatii de risc, care in cadrul centrului isi pot face temele, mananca sau participa la activitati;
- Constanta: copiii din cadrul Centrului de primire Minori si de la Casa de tip familial Decebal;
- Valcea: beneficiarii centrului de copii Pinocchio si ai casutei de tip familial „Nicoleta”, din orasul Babeni.
In luna aprilie, tot prin intermediul partenerului Crucea Rosie Romana - filialele Arges, Gorj, Dolj, Valcea, Mehedinti, Teleorman, Caras-Severin si Olt, Grupul CEZ in Romania a donat peste 20 000 kg de alimente, in valoare de 180 500 lei pentru 1850 de beneficiari, persoane varstnice de peste 65 de ani, fara familie, cu probleme medicale si sociale. Ramanem, astfel, conectati la reteaua noastra de #energiepentrubine.
Directia Comunicare si Marketing
CEZ Romania
07.12.2020
Despre Grupul CEZ in Romania
Grupul CEZ in Romania este reprezentat prin 9 companii – Distributie Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vanzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO Romania.
Grupul CEZ este prezent pe piata romaneasca inca din anul 2005, odata cu preluarea companiei de distributie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.
Dupa procesul de separare a activitatilor (unbundling) incheiat cu succes in anul 2017, Distributie Energie Oltenia (fosta CEZ Distributie) asigura alimentarea cu energie electrica a sapte judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea.
CEZ Vanzare este principalul furnizor de energie electrica din sud-vestul Romaniei, dar si furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienti casnici si industriali care depaseste 1,3 milioane de clienti.
Grupul CEZ detine in Romania si cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, in zona Dobrogea, la Fantanele, Cogealac si Gradina. Parcul Eolian a insemnat o investitie de 1,1 miliarde euro si contine 240 de turbine eoliene cu o putere totala instalata de 600 MW. Intreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusa in functiune la sfarsitul anului 2012.
Totodata, incepand cu 2011, Grupul CEZ in Romania detine in portofoliul sau sistemul hidroenergetic de langa Resita, judetul Caras-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si amenajarile hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug si Secu. Grupul CEZ a investit in reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Resita in scopul cresterii eficientei, capacitatea de productie ridicandu-se de la 18MW la circa 22 MW dupa finalizarea procesului de modernizare.
Incepand cu 2018, CEZ ESCO Romania ofera solutii de eficienta energetica in sectorul privat. Compania ofera servicii complete, de la consultanta la proiectare, de la management de proiect, la implementare proiectelor energetice complexe (solutii de incalzire, de racire si/ sau alimentare cu energie).
Despre Crucea Rosie Romana
Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania este o organizatie umanitara, membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara a autoritatii publice si abilitata prin lege sa vina in sprijinul persoanelor vulnerabile. Intreaga sa activitate se desfasoara in scopul alinarii suferintelor persoanelor aflate in situatii de risc fara nicio deosebire in ceea ce priveste nationalitatea, rasa, religia, varsta, sexul, apartenenta militara, sociala sau politica. Crucea Rosie Romana este prezenta la nivel national cu 47 de filiale teritoriale si peste 7,000 de voluntari care se implica activ in actiunile sale.