Timp de 17 zile, in perioada 15 – 31 decembrie, Grupul CEZ impreuna cu filialele de Cruce Rosie din zona sa operationala si cu 9 furnizori locali din domeniul HoReCa, au adus preparate proaspete pe mesele celor 270 de persoane din medii defavorizate. Copii institutionalizati, victime ale violentei domestice, varstnici sau familii sarace au beneficiat de mic dejun, pranz si cina, gesturi de bine daruite de partenerii Grupului.
In perioada sarbatorilor de iarna, prin intermediul campaniei #ungestdebinenuepreascump Grupul CEZ in Romania a lansat o altfel de invitatie la actiune colaboratorilor sai traditionali. Astfel, provocarea a fost de a dona darul simbolic de Craciun in schimbul unei fapte bune si de a sustine deopotriva grupurile vulnerabile, dar si business-urile locale pentru a traversa cu bine finalul de an.
„Am incheiat anul intr-un ritm care ne defineste, unul in care oamenii sunt de neoprit, si am adus o altfel de energie in comunitatile in care ne desfasuram activitatea. Doresc sa le multumesc partenerilor care au donat, reprezentantilor si voluntarilor Crucii Rosii Romane care s-au mobilizat exemplar si furnizorilor nostri locali, care au pregatit si au livrat zi de zi hrana calda. Datorita lor, 270 de oameni s-au bucurat de o masa sigura.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ Romania.
Rezultatul campaniei este cu atat mai evident, cu cat am reusit sa devenim modele prin puterea exemplului. Campania va continua pentru inca doua saptamani la Carcea (judetul Dolj), cu sprijinul unor persoane cu initiativa din comunitatea locala.
Un parteneriat in care energia vine de la oameni
In 2020, legatura Grupului CEZ cu comunitatea si cu partenerii sai a devenit una si mai puternica, iar eforturile comune au avut rezultate palpabile. Pe parcursul anului, colaborarea cu Crucea Rosie s-a dezvoltat intr-un mod firesc si consecvent. Anterior, in luna aprilie, prin intermediul filialelor Arges, Gorj, Dolj, Valcea, Mehedinti, Teleorman, Caras-Severin si Olt, Grupul CEZ in Romania a donat peste 20 000 kg de alimente pentru 1 850 de beneficiari, persoane varstnice de peste 65 de ani, fara familie, cu probleme medicale si sociale. In total, cele doua campanii au presupus o investitie de aproximativ 80 000 euro.
Partenerii locali din domeniul HoReCa sunt: Restaurant Papillon (Pitesti), Shaaban (Craiova), Crescendo (Targu Jiu), Restaurant Tropical (Drobeta Turnu Severin), Restaurant Bulevard (Slatina), Unicom (Alexandria), Motif (Resita), Restaurant Byblos (Constanta), Levant – Restaurant Libanez (Ramnicu Valcea).
Reteaua noastra cu #energiepentrubine
Campania s-a desfasurat concomitent in 9 judete si a reunit 270 de beneficiari:
- Arges: copii institutionalizati, victime ale violentei domestice sau ale traficului de persoane din cadrul Asociatiei „Sfintii Spiridon si Irina”;
- Dolj: familii cu posibilitati materiale reduse, aflate pe raza comunei Carcea;
- Gorj: copii din comuna Balesti, din familii care se confrunta cu probleme financiare si de natura sociala;
- Mehedinti: persoane din medii defavorizate, aflate in evidenta DGASPC Mehedinti;
- Olt: varstnici cu pensia insuficienta pentru asigurarea hranei zilnice, fara venituri sau cu venituri mici, dar care nu pot beneficia de masuri de sprijin guvernamentale si care nu beneficiaza de alte forme de sustinere financiara;
- Teleorman: persoane din localitatile Poeni si Ciuperceni, in care se regasesc copii din familii defavorizate, copii cu dizabilitati, copii din familii monoparentale, varstnici fara ajutor.
- Caras-Severin: copiii din cadrul centrului de zi din Anina, aflati in situatii de risc, care in cadrul centrului isi pot face temele, mananca sau participa la activitati;
- Constanta: copiii din cadrul Centrului de primire Minori si de la Casa de tip familial Decebal;
- Valcea: beneficiarii centrului de copii Pinocchio si ai casutei de tip familial „Nicoleta”, din orasul Babeni.
Grupul CEZ in Romania continua sa investeasca in proiecte care aduc bunastare, pe termen lung, comunitatilor locale si care vizeaza domenii precum sanatate si wellbeing, educatie, mediu si dezvoltare locala.
Directia Comunicare si Marketing
CEZ Romania
04.01.2020
Despre Grupul CEZ in Romania
Grupul CEZ in Romania este reprezentat prin 9 companii – Distributie Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vanzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO Romania.
Grupul CEZ este prezent pe piata romaneasca inca din anul 2005, odata cu preluarea companiei de distributie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.
Dupa procesul de separare a activitatilor (unbundling) incheiat cu succes in anul 2017, Distributie Energie Oltenia (fosta CEZ Distributie) asigura alimentarea cu energie electrica a sapte judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea.
CEZ Vanzare este principalul furnizor de energie electrica din sud-vestul Romaniei, dar si furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienti casnici si industriali care depaseste 1,3 milioane de clienti.
Grupul CEZ detine in Romania si cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, in zona Dobrogea, la Fantanele, Cogealac si Gradina. Parcul Eolian a insemnat o investitie de 1,1 miliarde euro si contine 240 de turbine eoliene cu o putere totala instalata de 600 MW. Intreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusa in functiune la sfarsitul anului 2012.
Totodata, incepand cu 2011, Grupul CEZ in Romania detine in portofoliul sau sistemul hidroenergetic de langa Resita, judetul Caras-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crainicel 1, Crainicel 2 si Breazova) si amenajarile hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug si Secu. Grupul CEZ a investit in reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Resita in scopul cresterii eficientei, capacitatea de productie ridicandu-se de la 18MW la circa 22 MW dupa finalizarea procesului de modernizare.
Incepand cu 2018, CEZ ESCO Romania ofera solutii de eficienta energetica in sectorul privat. Compania ofera servicii complete, de la consultanta la proiectare, de la management de proiect, la implementare proiectelor energetice complexe (solutii de incalzire, de racire si/ sau alimentare cu energie).