Energia vine de la fiecare dintre noi

CEZ sarbatoreste Luna Europeana a Diversitatii si prezinta initiativele derulate in aceasta directie

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

Cu ocazia Lunii Europene a Diversitatii*, cei peste 1800 de angajati CEZ, dar si membrii comunitatii sunt invitati sa descopere lumea din perspectiva diversitatii, in toate formele sale. Sub emblema “Energia Diversitatii”, noua platforma va oferi vizibilitate pentru diferitele aspecte ale diversitatii, prezentand saptamanal povesti si proiecte derulate de companie, precum si reusite personale sau profesionale ale angajatilor CEZ.

CEZ lanseaza platforma “Energia Diversitatii – locul in care angajatii CEZ, dar si publicul larg pot gasi noi semnificatii asociate cu diversitatea, pornind de la exemple concrete din activitatea companiei. 
Aceasta initiativa face parte din Luna Europeana a Diversitatii, care se desfasoara anual si care sensibilizeaza cu privire la importanta diversitatii si incluziunii la locul de munca si in societate. Tema acestui an este crearea de legaturi, un indemn de a gasi acele metode de a ne apropia, indiferent de gen, varsta, nationalitate sau alte aspecte ale identitatii noastre. Acestea vor fi prezentate saptamanal prin intermediul platformei, dupa cum urmeaza: 
  • Saptamana 1: Diversitatea de Gen
  • Saptamana 2: Egalitate Generationala
  • Saptamana 3: Dizabilitati
  • Saptamana 4: Diversitate Culturala si Internationala
  • Saptamana 5: Echilibru viata personala-profesionala
“Continuam sa actionam pentru un viitor mai incluziv si le oferim angajatilor nostri si membrilor comunitatii locale o resursa valoroasa pentru a se cunoaste mai bine si a se accepta asa cum sunt. Platforma Energia Diversitatii reuneste o serie de momente traite in echipa CEZ, in care principiile diversitatii, empatia sau bunatatea au fost bazele reusitelor noastre. Astfel, pe parcursul lunii, punem in lumina acele proiecte pe care le derulam sau acei oameni din interiorul echipei care ilustreaza diferite componente ale diversitatii prezente in jurul nostru si care ne inspira sa devenim mai buni.” – Angelica Barbu, Director Divizia Oameni si Brand, CEZ Romania. 

Diversitatea de Gen

Inovatiile si contributiile #lafeminin sunt prezente peste tot in jurul nostru. Misiunea noastra este de a ajuta femeile sa aiba vieti mai bune si de a incuraja participarea si performanta acestora in orice domeniu, inclusiv in cel energetic:
  • Le oferim recunoastere femeilor din energie care ne inspira in fiecare zi in interiorul echipei noastre;
  • Am lansat conceptul Ucenic Electrician la feminin, care include organizarea de activitati pentru sustinerea participarii active a femeilor in aceasta industrie;
  • Ne aratam grija fata de sanatatea femeilor prin colaborarea cu Fundatia Renasterea – in 2022, am oferit 500 de teste gratuite Babes-Papanicolau cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, o cauza sociala care va fi sprijinita si in cadrul Maratonului Olteniei;
  • Diversitatea furnizorilor cu care colaboram face parte din modul in care promovam participarea femeilor in piata muncii. Pe parcursul timpului am incheiat parteneriate cu femei antreprenor care indeplinesc misiuni sociale, precum Cosanzeana sau MamaPan. 

Mai multe detalii aici

Diversitatea Generationala

Ne straduim permanent sa evoluam, indiferent de varsta, iar acest lucru se reflecta si in proiectele pe care le derulam impreuna:
  • Pregatim viitorii supereroi din energie prin proiectul Ucenic Electrician;
  • Cultivam dialogul intre generatii si suntem prezenti intre oameni de toate varstele din comunitate, prin initiative precum CODE Kids sau evenimente dedicate tinerilor – Ziua Carierei, Saptamana Altfel, etc.;
  • Reusitele noastre personale si profesionale demonstreaza ca pasiunea nu are varsta – fie ca alegem sa ne depasim limitele la Maratonul Olteniei sau obtinem premii importante in energie, ne dorim sa devenim mai buni indiferent de momentul vietii in care ne aflam; 
  • Editiile Trofeul Electricianului la care am participat au pus in lumina experienta din domeniu, dar si entuziasmul celor care se afla la inceput de drum – elevii din cadrul Ucenic Electrician;
  • Suntem prietenii varstnicilor prin actiuni de voluntariat si gesturi de #bine #pentrubuniciinostri. Unul dintre acestea a fost in 2020, atunci cand am oferit alimente de baza pentru 1.750 de varstnici in apropierea Sarbatorilor Pascale;
  • Sustinem dezvoltarea urmatoarei generatii de lideri ai organizatiei noastre.
Mai multe detalii aici
 
Continuam sa sarbatorim Luna Europeana a Diversitatii cu informatii saptamanale despre actiunile CEZ in aceasta directie. Saptamana viitoare vom prezenta suportul acordat de CEZ persoanelor cu dizabilitati. 
 
Divizia Oameni si Brand
CEZ Romania
13.05.2022
 
*Luna Europeana a Diversitatii este parte a angajamentului Comisiei Europene pentru combaterea discriminarii si promovarea locurilor de munca diverse si incluzive. Tema acestui an este crearea de legaturi - intre organizatii si domenii ale politicii de incluziune si diversitate (rasa, sex, varsta etc.). Mai multe detalii aici: https://www.eudiversity2022.eu/ro/