Contact Relatii Publice: media@evryo.ro
1873 de elevi de la Colegiul National „Ion Minulescu” Slatina beneficiaza de un nou spatiu de explorare si experimentare in cadrul scolii, amenajat cu sprijinul CEZ. Este vorba de Curtea cu tei, care a gazduit in luna iunie primul eveniment in aer liber dedicat tinerilor, Festivalul de teatru „JOC”.
„Curtea cu tei” reprezinta primul proiect derulat in cadrul Generatorii de bine – editia 2022, o competitie anuala care incurajeaza implicarea in comunitate in randul angajatilor CEZ. Pornind de la o idee care sa sustina dezvoltarea si starea de bine a elevilor, Curtea cu tei a devenit principalul spatiu de invatare pentru intreaga comunitate scolara. Inaugurarea a avut loc odata cu organizarea Festivalului de teatru „JOC”, devenit traditie pentru tinerii care isi doresc sa isi dezvolte pasiunea pentru arta.
De asemenea, noul spatiu va continua sa gazduiasca si alte activitati tematice – scoli de vara, ateliere, lectii atipice, seri de poezie, spectacole – care sa consolideze competente pentru viitor, sa contribuie la promovarea unor valori, oferind elevilor ocazia de a experimenta si de a se implica activ.
„Sustinem ideile generatoare de bine care pornesc de la o nevoie reala, identificata in jurul nostru. De aceasta data, comunitatea Colegiului National „Ion Minulescu” a subliniat necesitatea unui spatiu creativ de invatare, care sa aduca impreuna tinerii si pasiunile lor diverse. Ma bucur ca acest spatiu este acum Curtea cu tei, un centru educational primitor, inovativ, in care fiecare elev sa isi poata atinge potentialul propriu”, a fost mesajul transmis de Ondrej Safar - Country Manager CEZ Romania.
„Un spatiu de relaxare cuprinde nu numai obiecte, aspecte materiale, ci si repere imateriale -comunicare, cunoastere, bucurie, optimism, conectare si alte valori. Curtea cu tei este un proiect ce vizeaza invatarea continua, dezvoltarea personala si consolidarea unui sentiment de apartenenta dintr-o perspectiva aparte. Finantarea de care ne bucuram sustine concretizarea coordonatelor pe care se asaza obiectivele noastre. Va multumim!”, a transmis Ramona Alexandru – Prof. lb. romana Colegiul National „Ion Minulescu” & Coordonator festival.
Continuam sa demonstram ca #energiavinedelaoameni si ramanem un partener de incredere pentru dezvoltarea tinerilor din generatia viitorului.
Divizia Oameni si Brand
CEZ Romania
06.06.2022
Despre Generatorii de Bine
Proiectul intern „Generatorii de Bine” incurajeaza angajatii Grupului CEZ in Romania sa propuna si sa se implice in proiecte de responsabilitate sociala, in beneficiul comunitatilor locale din aria de activitate a Grupului (judetele Arges, Constanta, Caras-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea).