Contact Relatii Publice: media@evryo.ro
Dupa 9 ani la conducerea portofoliului CEZ in Romania, domnul Jan Veskrna isi incheie mandatul sau de Manager de Tara si Presedinte al Directoratelor CEZ Romania si CEZ Distributie, orientandu-se catre alte provocari profesionale si predand stafeta dnului Martin Zmelik.
Domnul Zmelik a castigat o experienta semnificativa in sectorul de afaceri si cel energetic, incepandu-si cariera in Grupul CEZ in ianuarie 2005, cand a preluat sarcina de a crea si dezvolta portofoliul international al Grupului CEZ din pozitia de Director de Operatiuni Internationale. Inainte de a se alatura echipei CEZ, a absolvit Facultatea de Management din cadrul Universitatii Economice din Praga, obtinand si titlul de MBA in cadrul U.S. Business School, iar ulterior a lucrat in domenii diverse, precum: domeniul financiar, IT si management de proiect.
Martin Zmelik a venit in Romania in februarie 2010, pentru a ocupa pozitia de Director de Operatiuni in cadrul Grupului CEZ in Romania. In timpul mandatului sau, au fost finalizate Parcul eolian CEZ din Dobrogea si proiectul de retehnologizare a microhidrocentralelor de la nord de Resita, rezultatele financiare ale Grupului CEZ in Romania au inregistrat valori record la nivel de Grup (2012), iar portofoliul existent a fost consolidat.
"Construirea si consolidarea unei echipe puternice care sa conduca spre performanta necesita implicare, angajament, responsabilitate, inovatie, determinare si loialitate. Acestea sunt atributele cheie pe care le cer atat angajatilor si managementului, cat si mie. Atentia mea se indreapta mai ales catre consolidarea portofoliului existent si excelenta operationala." - Martin Zmelik.
Preluarea mandatului de catre dnul Martin Zmelik atrage o serie de noi promovari in cadrului Grupului. Cea mai importanta dintre acestea este numirea dnei Doina Vornicu in pozitia de Director de Operatiuni a Grupului CEZ in Romania, avand in vedere ca pentru prima data in istoria CEZ din Romania, cea de-a doua pozitie ca importanta strategica la nivelul Grupului este acordata unui manager roman. Timp de 5 ani, dna Doina Vornicu a condus CEZ Distributie din pozitia de Director Executiv si Membru al Directoratului, in timpul mandatului sau fiind finalizate lucrari de reabilitare a infrastructurii retelelor electrice de distributie de valori istorice, lucrari de modernizare a statiei de transformare Craiova Centru, implementarea proiectului pilot de masurare inteligenta a energiei electrice si o serie de proiecte de optimizare a activitatii menite sa ridice semnificativ standardele serviciului de distributie a energiei electrice.
Dna Doina Vornicu este recomandata de o cariera impresionanta, de peste 28 de ani in domeniul energetic, in care a condus activitati diverse de la dezvoltare, investitii, relatii cu clientii, marketing, audit, analiza si control la mentenanta, energie eoliana sau distributia energiei electrice, fiind si prima doamna Director de Investitii in Electrica la doar 31 de ani.
Incepand cu 01 iulie, pentru pozitia de conducere a CEZ Distributie, a fost numit domnul Ion Dobrescu, promovat din pozitia de Director al Directiei Strategie si Dezvoltare a companiei.
Domnul Dobrescu activeaza in domeniu inca din anul 1982, cand si-a inceput cariera ca inginer in cadrul IRE Pitesti - SDFEE Olt. A avut o evolutie remarcabila de-a lungul timpului, ocupand pozitii precum: Director de Operatiuni SDFEE Ramnicu Valcea (2002), Director Sucursala SFEE Ramnicu Valcea (2003 - 2006), Director Adjunct CEZ Distributie (2007), Director al Directiei de Exploatare si Mentenanta si, respectiv Director al Directiei de Strategie si Dezvoltare in cadrul CEZ Distributie.
Obiectivele noii echipe de management a Grupului raman la fel de ambitioase si sunt orientate catre excelenta operationala, consolidarea portofoliului existent si monitorizarea atenta a evolutiei pietei din Romania.
Departamentul PR
CEZ Romania