Energia vine de la fiecare dintre noi

CEZ implementeaza primul proiect pilot de masurare a gradului de satisfactie al clientilor in timp real

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

In cadrul proiectului pilot de masurare a gradului de satisfactie implementat de Grupul CEZ in Romania in Pitesti, clientii vor beneficia de posibilitatea de a califica prestatia reprezentantului CEZ cu care interactioneaza, avand astfel si un rol activ in imbunatatirea calitatii serviciului oferit de acesta. In functie de rezultatele acestui pilot, se va analiza oportunitatea extinderii proiectului la nivelul tuturor centrelor de relatii cu clientii CEZ.

In acest sens, vor fi instalate dispozitive care ofera clientului posibilitatea de a evalua calitatea informatiilor furnizate, promptitudinea cu care i-au fost rezolvate solicitarile, dar si empatia cu care a fost tratat.
Pe perioada proiectului pilot, dispozitivele vor fi instalate, prin rotatie, la doua dintre birourile din Centrul de Relatii cu Clientii. Acestea sunt usor de manevrat, tot ce are de facut clientul este sa apese pe unul dintre butoanele afisate, in functie de calificativul pe care doreste sa il acorde:

- foarte multumit;
- multumit;
- putin multumit;
- nemultumit;
- foarte nemultumit.

Beneficiile pentru client, aduse de proiectul pilot implementat de Grupul CEZ in Romania sunt reprezentate de:

- Evaluarea calitatii serviciului de consiliere oferit de specialistii CEZ in Centrele de Relatii cu Clientii;
- Contributie activa la imbunatatirea acestui serviciu pe termen scurt si mediu.

Proiectul face parte din seria de masuri continue de imbunatatire a calitatii serviciilor prestate de companiile Grupului CEZ in Romania pentru satisfactia clientilor sai.

Departamentul Relatii Publice, Brand si Marketing
CEZ Romania