Contact Relatii Publice: media@evryo.ro
O familie din Valiug a fost vizitata de voluntarii CEZ care i-au inseninat sarbatorile. In afara de alimente si haine, jucarii, carti sau dulciuri, acestia au adus si speranta ca mai exista oameni cu suflet.
Traiul familiei Kortik se duce de azi pe maine, singurele surse de venit fiind reprezentate de alocatiile copiilor si sumele pe care tatal le castiga cand gaseste de lucru ca zilier. Doi adulti si patru copii cu varste cuprinse intre 10 si 16 ani isi duc traiul intr-o singura camaruta. Desi le este greu sa ajunga la scoala si sa se pregateasca pentru ore, copii nu au abandonat invatatura si privesc cu speranta spre viitor.
Pentru voluntarii CEZ, intalnirea cu membrii familiei Kortik a fost un moment cu multa incarcatura emotionala, care le-a amintit despre adevaratele valori. Doamna Daniela, coordonatoarea activitatii financiar-administrative chiar a spus ca "a fost o bucurie sa vedem emotia din ochii membrilor familiei Kortik din Valiug la primirea cadourilor si donatiilor stranse cu ajutorul tuturor colegilor. Cu copiii ne-am imprietenit imediat si le-am promis ca ne revedem curand pentru a ne povesti cum au petrecut sarbatorile. Speram sa putem ajuta cat mai multe astfel de familii si in viitor."
Voluntarii CEZ au fost sprijiniti in demersul lor de reprezentanti ai autoritatilor publice locale, cu ajutorul carora au aflat despre cazul familiei cu posibilitati reduse, dar cu vise ambitioase. Primarul comunei Valiug, domnul Sorin Blaga, si-a oferit sustinerea pentru finalizarea actiunii. Mai mult, usile institutiei pe care acesta o conduce s-au deschis pentru a gazdui hainele si jucariile colectate, cele care nu s-au potrivit profilului familiei Kortik si pentru care urmeaza sa fie gasiti alti beneficiari in pragul sarbatorilor de iarna.
Toti colegii s-au mobilizat si au pus umarul la colectarea hainelor si alimentelor donate familiilor. Unii dintre ei si-au convins copii sa renunte la jucariile uitate in coltul camerei, dar care la un moment dat au insemnat tot universul lor, altii au renuntat la bonurile de masa sau au strans bani ca sa le poata oferi lucrurile dupa care familia tanjea de mult. Locul special amenajat pentru colectare s-a dovedit a fi neincapator. Voluntarii au fost profund impresionati de povestea de viata a familiei pe care au sprijinit-o si au demonstrat inca o data ca sunt membrii implicati in comunitatile din care fac parte.
Departamentul PR
CEZ Romania