Energia vine de la fiecare dintre noi

Noutati in legislatia din domeniul energiei electrice

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

  • Legea 127/2014 care modifica si completeaza Legea 123/2012

Legea 127/2014 a fost aprobata in luna octombrie, pentru modificarea si completarea Legii
energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, iar cele mai importante noutati legislative
vizeaza principalele drepturi ale clientilor si mai ales caile de solutionare a litigiilor.

In cazul disputelor aparute in derularea contractului, daca partile nu ajung la o intelegere, acestea se
pot adresa Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) in vederea declansarii
procesului de solutionare la nivelul acesteia, (conform prevederilor Regulamentului, aprobat in acest
sens prin Ordinul Presedintelui ANRE nr.61/2013).

Litigiile care nu pot fi rezolvate pe cale amiabila sau prin intermediul comisiei de solutionare a
disputelor la nivelul ANRE, vor fi supuse spre solutionare instantei judecatoresti competente. Etapele
intermediare de solutionare a litigiilor nu sunt obligatorii, partile se pot adresa direct instantei de
judecata competente.

  • Noul Regulament de Furnizare a Energiei Electrice

Noul Regulament de Furnizare a Energiei Electrice, aprobat prin Ordinul Autoritatii Nationale de
Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nr. 64/2014, stabileste cadrul de reglementare pentru
desfasurarea activitatii de furnizare a energiei electrice la clientii finali. Acesta reprezinta un act
normativ ce se aplica atat clientilor finali de energie electrica, cat si furnizorilor si operatorilor de retea,
pentru asigurarea conditiilor necesare furnizarii energiei electrice.

Noul regulament aduce precizari noi in ceea ce priveste aspecte precum: raspunderea contractuala,
garantii, incetarea contractului de furnizare, schimbarea furnizorului la solicitarea clientului
final, intreruperea alimentarii cu energie electrica pentru nerespectarea obligatiilor
contractuale de catre clientul final, sistarea temporara a furnizarii.

Totodata sunt vizate noutati in ceea ce priveste activitatile de masurare si facturare a energiei
electrice si a fost revizuit procesul de solutionare a reclamatiilor/disputelor aparute in derularea
contractului.

Noile reglementari legale prezinta mai clar o serie de drepturi si obligatii ale clientului final si ale furnizorului / operatorului de distributie.

Drepturile clientului final:

  • sa consume energie electrica.
  • sa schimbe furnizorul de energie electrica, fara plata vreunei taxe pentru schimbarea acestuia, cu respectarea conditiilor contractuale si legale.
  • sa beneficieze de serviciul universal in conditiile stabilite prin reglementarile ANRE, daca indeplinesc prevederile legale pentru a fi incadrati la aceasta categorie1 si sa opteze pentru oricare dintre preturile/tarifele aplicabile categoriei de clienti finali din care fac parte. (toti clientii casnici care nu si-au exercitat dreptul de eligibilitate beneficiaza de serviciul universal)
  • Dreptul de a fi informat in legatura cu conditiile generale de contractare, preturile si tarifele aplicabile, intreruperile programate in furnizarea energiei electrice etc.
  • Dreptul de acces pentru citire la grupurile si sistemele de masurare.
  • Dreptul de a solicita furnizorului sau operatorului de distributie sa ia masuri pentru remedierea defectiunilor si a deranjamentelor survenite in retelele de energie electrica.
  • Dreptul de a fi despagubit pentru daunele provocate de catre furnizor.
  • Dreptul de a denunta unilateral contractul de furnizare, cu respectarea conditiilor contractuale si legale, si sa-si exercite dreptul de eligibilitate prin schimbarea furnizorului de energie (clientul casnic care dupa ce si-a exercitat dreptul de eligibilitate revine la serviciul universal, nu mai beneficiaza de preturi/tarife reglementate)


Obligatiile clientului final:

  • sa plateasca contravaloarea facturii emise de catre furnizor la pretul/tariful si in conditiile prevazute in contractul de furnizare;
  • sa comunice in scris, in termen de 30 zile, furnizorului orice modificare a elementelor care au stat la baza incheierii contractului;
  • sa respecte clauzele contractelor de furnizare, inclusiv a conditiilor prevazute in anexele acestora;

Nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de catre clientul final poate avea urmatoarele consecinte, conform prevederilor contractuale:

  • aplicarea de dobanzi penalizatoare;
  • obligatia de a constitui garantii financiare;
  • intreruperea temporara a furnizarii energiei electrice;
  • rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.

Toate informatiile privind schimbarile introduse de Regulamentul de Furnizare a Energiei Electrice la Clientii Finali pot fi consultate pe website-ul Grupului CEZ in Romania, accesand /ro/noutati/5.html


Departamentul PR
CEZ Romania