Energia vine de la fiecare dintre noi

CEZ Distributie informeaza:

Contact Relatii Publice: media@evryo.ro

Astazi, 31 iulie 2013, in jurul orei 13:53, a fost inregistrat un incident pe linia electrica aeriana LEA 20 kV Magura - Vitanesti, in extravilanul localitatii Vitanesti, zona AZAL - INTERAGRO. Tura operativa s-a deplasat imediat ce a primit informarea asupra incidentului, iar din primele cercetari la fata locului s-a identificat si faptul ca in reteaua de medie tensiune s-a electrocutat o persoana straina de instalatiile CEZ Distributie.

Conform verificarilor efectuate de anchetatori si specialisti CEZ Distributie, persoana respectiva, de sex masculin, in varsta de aproximativ 45 de ani, care conducea un utilaj de erbicidat a intrat in contact cu linia electrica intre stalpii 4 - 5, aflata sub tensiune si s-a electrocutat mortal langa utilajul pe care il condusese.

La fata locului, a fost analizata reteaua de medie tensiune, constatandu-se ca utilajul de erbicidat format dintr-o parte fixa si doua brate mobile nu era dimensionat corespunzator, iar una dintre partile mobile a agatat in trecere un conductor aflat sub tensiune.

In acest moment se deruleaza analiza regretabilului accident de catre autoritatile publice abilitate. CEZ Distributie s-a pus la dispozitia autoritatilor competente pentru solutionarea acestui caz.

Reamintim tuturor consumatorilor ca se pot expune la pericole precum ranirea grava prin electrocutare sau chiar deces in cazul in care nu respecta normele de siguranta si intreprind actiuni precum:

  • atingerea conductoarelor liniilor electrice chiar daca sunt cazute la pamant.
  • intrarea in posturile de transformare;
  • urcarea pe stalpii de sustinere ai retelelor electrice;
  • inlocuirea sigurantelor electrice in posturile de transformare, cutii de distributie, nisele si firidele de la case si blocuri de locuinte.

Departamentul Relatii Publice
CEZ Romania