Contact Relatii Publice: media@evryo.ro
Timp de o saptamana, craiovenii si nu numai se vor bucura de evenimente si activitati culturale, artistice si sportive pentru toate varstele si preferintele. Participantilor la manifestari li s-au pregatit spectacole atat in salile institutiilor de cultura din oras cat si in aer liber, expozitii florale, competitii sportive si concerte de muzica populara, clasica si usoara. Incepand cu data de 27 mai, s-a dat startul manifestatiilor dedicate zilelor orasului prin expozitii filatelice si de desen, spectacole de teatru, muzica si dans si care vor continua pana pe data de 02 iunie.
Nici iubitorii sportului nu au fost uitati, pe parcursul saptamanii dedicate sarbatoririi zilelor municipiului fiind organizate activitati interactive la care pot participa toti pasionatii de sah, evenimente si actiuni sportive. De asemenea, CEZ Distributie sustine Primaria Municipiului Craiova si Palatul Copiilor Craiova care organizeaza cea de-a XX-a editie a Concursului judetean de karting. Evenimentul va avea loc sambata, 01 iunie, in intervalul 09:30 - 15:00, in Parcul Nicolae Romanescu si se adreseaza elevilor cu varste cuprinse intre 8 si 18 ani care frecventeaza cercul de profil din Palatul si Cluburile Copiilor. Pentru a marca dedicarea pentru aceasta competitie, castigatorii vor fi recompensati cu premii simbolice din partea companiei CEZ Distributie.
La finalul saptamanii, manifestarile vor atinge punctul culminant, craiovenii beneficiind de atmosfera creata de nume sonore ale muzicii romanesti, precum si de artistii preferati. Incepand de astazi, 31 mai, vor evolua, pe scena din Piata „Mihai Viteazul", trupa No Antidote, C.I.A., Andra, Alex Velea, Cristi Minculescu, Oana Radu, Pepe, Maximilian, Lora, Directia 5, Orchestra Simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii „Oltenia" - Dirijor Horst-Hans Backer (Germania), Paula Seling & Alexander Rybak, iar sambata, 01 iunie, cu sprijinul CEZ Distributie, Razvan si Dani vor fi cei care vor antrena participantii la Zilele Municipiului Craiova sa ia parte la concertele extraordinare dedicate acestei sarbatori si vor asigura buna dispozitie in centrul orasului.
CEZ Distributie reprezinta un partener de incredere al comunitatilor locale din aria sa de acoperire si vizeaza o implicare activa in viata societatii civile. Referitor la parteneriatul incheiat de CEZ Distributie cu Primaria Craiova pentru organizarea manifestarilor, doamna Doina Vornicu, Director Executiv CEZ Distributie, a declarat: "Cea de-a XVII-a editie a Zilelor Craiovei ne ofera prilejul de a fi alaturi de Primaria Municipiului in demersul de a le oferi locuitorilor urbei o serie de evenimente cultural artistice de mare amploare. Parteneriatul cu Primaria Craiova este o dovada in plus a angajamentului pe care ni l-am asumat fata de comunitatile locale, acela de a le fi alaturi si de a le sprijini. Dorinta de a ne implica activ in viata societatii civile ne motiveaza sa continuam sustinerea actiunilor derulate de institutiile publice locale."
Departamentul Relatii Publice
CEZ Romania